patriarhul > Mesaje > Responsabilitate și cooperare pentru o viață sănătoasă, în duhul dreptei credințe

Responsabilitate și cooperare pentru o viață sănătoasă, în duhul dreptei credințe


Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XXV-a Consfătuire Panortodoxă, cu tema Boala - abordări eretice și oculte, Volos, Grecia, 4-6 noiembrie 2013:



Dorim să adresăm salutul nostru fratern Înaltpreasfințitului Părinte Ignatie, Mitropolit de Dimitriada și Almyris, gazda acestei întâlniri. Totodată, binecuvântăm cu părintească dragoste pe toți participanții la cea de-a XXV-a Consfătuire Panortodoxă, cu tema Boala - abordări eretice și oculte.



De asemenea, adresăm felicitări organizatorilor acestei întruniri panortodoxe ce are ca scop studierea și abordarea în comun a problemelor pastorale în fața pericolelor eretice și oculte care sunt atât de dăunătoare sănătății morale și sociale.



Biserica a înțeles întotdeauna că viața și sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, care trebuie apărate și cultivate, spre slava Lui și binele oamenilor, iar bolile sunt adesea consecințele păcatelor și ale îndepărtării omului de Creatorul său, iar uneori ele sunt încercări sau apeluri pentru întărirea credinței și a vieții spirituale. În acest sens, Hristos Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, lucrează împreună cu omul pentru sănătatea și mântuirea acestuia. Îngrijirea și tratarea bolnavilor constituie prilej de cooperare a medicului cu preotul paroh în scopul vindecării omului bolnav. Întrucât boala spirituală a sufletului influențează sănătatea trupului, nu trebuie tratată doar boala, ci omul bolnav în întregul său, în unitatea sa psihosomatică. În acest sens, vindecarea sau terapia bolilor în viața și activitatea Bisericii este deodată necesitate practică și întărire a vieții spirituale potrivit mesajului Evangheliei iubirii lui Hristos, Care este în același timp Vindecător și Mântuitor (cf. Isaia 53, 5; 1 Petru 2, 24).



Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor și slujba Sfântului Maslu, precum și rugăciunile liturgice ortodoxe pentru vindecarea bolnavilor ne arată că darul sănătății sufletești și trupești trebuie apărat și cultivat în perspectiva mântuirii omului prin unirea sa cu Dumnezeu, Izvorul vieții și Vindecătorul de păcat, boală și moarte. Prin urmare, păstrarea și cultivarea dreptei credințe este baza spirituală a dobândirii sănătății sufletești și trupești în perspectiva mântuirii. În acest sens, învățătorii noștri cei mai înțelepți sunt Sfinții Părinți ai Bisericii și Sfinții Doctori fără de arginți (fără plată), care consideră că dreapta credință este lumina rugăciunilor pentru sănătate și speranță pentru eficiența tratamentului medical al bolnavilor.



Ne rugăm acestor Sfinți ai lui Dumnezeu să lumineze lucrările participanților la consfătuirea panortodoxă de la Volos, pentru ca rezultatele să fie folositoare Bisericii în activitatea sa pastorală și misionară de astăzi.



† DANIEL



Patriarhul României


Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod