Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară, Bucureşti, 27 mai 2015, Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor:
Hristos S-a înălţat!
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care anul 2015 a fost declarat An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi oferă tuturor membrilor Bisericii posibilitatea de a reflecta împreună asupra problemelor majore la care este chemată Biserica să răspundă astăzi, printr-o acţiune comună, conjugată la nivelul parohiei şi mănăstirii, astfel încât Cuvântul Evangheliei lui Hristos şi faptele creştine de iubire milostivă să fie primite în viaţa oamenilor care au nevoie de luminare, speranță şi ajutor concret.
Astăzi, societatea românească trece printr-o perioadă de criză prelungită care se manifestă în toate laturile vieţii umane, pornind de la sărăcia materială a multor persoane defavorizate până la diminuarea valorilor spirituale şi morale din societate. În acest context, misiunea Bisericii Ortodoxe Române, adevărata maică spirituală a neamului românesc, se adresează astăzi atât celor care sunt credincioşi statornici în credinţa ortodoxă şi ajută Biserica, dar şi celor care, din diferite motive, se îndepărtează de Biserică, sunt indiferenţi sau ostili ei. Şi unora şi altora, Biserica trebuie să le facă mai cunoscut astăzi mesajul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aceeaşi veste bună a iubirii milostive care transformă lumea, adică schimbă caractere şi comportamente, pornind de la înnoirea sufletului omului. Lucrând pentru oameni, Biserica Ortodoxă, prin cuvânt şi prin fapte, trebuie să contribuie la vindecarea şi îndrumarea spirituală a celor care sunt dezorientaţi într-o lume confuză şi fără ideal statornic, ajutându-i să trăiască o viaţă adevărată şi binecuvântată, fundamentată nu în egoism, lăcomie şi corupţie, ci în comuniune, generozitate şi demnitate.
Misiunea comunităţilor parohiale şi monahale azi se bazează pe lumina Evangheliei lui Hristos şi pe prezența lui Hristos în sufletele celor ce cred în El şi îl iubesc pe El. Noi propovăduim Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, care poate înmuia inima împietrită de păcat, pentru a deveni o inimă milostivă şi generoasă, aşa cum au prezis prorocii despre lucrarea Duhului Sfânt în sufletul omului: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntru vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele” (Iezechiel 36, 26). Înţelegem, aşadar, că specificul misiunii Bisericii nu constă în săvârşirea unei lucrări individuale pur omenești, ci misiunea Bisericii este în împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu, lucrare sfinţitoare, aducătoare de pace şi bucurie, de comuniune şi mântuire. Secularizarea contemporană indusă sau impusă, care afectează deopotrivă spaţiul public şi modul de viaţă individual european, poate fi contracarată dacă misiunea parohiei şi a mănăstirii va avea în centru o viaţă duhovnicească profundă şi o acţiune pastorală şi socială ancorată în realităţile complexe ale timpului în care trăim.
Pentru aceasta este necesar ca întreg clerul ortodox şi toţi credincioşii mireni să cultive o conştiinţă misionară profundă şi să facă eforturi constante pentru a răspunde în mod înţelept şi eficient provocărilor şi problemelor noi care apar în societatea românească, dar mai ales celor care survin la nivel local, în comunitatea parohială şi în comunitatea monahală. Asumând acest efort de înţelegere cu dragoste părintească şi frăţească faţă de cei trec prin perioade dificile, misiunea clerului ortodox trebuie să pornească de la înţelegerea şi rezolvarea problemelor zilnice din viaţa oamenilor şi să le aducă acestora în suflet lumină, pace şi speranţă, prin rugăciune, sfat înţelept şi faptă bună. Pe de altă parte, misiunea clerului astăzi implică şi un efort de-a transmite mesajul evanghelic prin cuvinte, gesturi şi acţiuni concrete care contribuie la întărirea comuniunii şi întrajutorării în comunitatea eclesială locală şi naţională, precum şi la ameliorarea vieţii sociale. Aceasta înseamnă şi implicarea în acţiune a tuturor membrilor mireni ai comunităţii parohiale care au vocaţia de a fi buni creştini misionari, deschiși şi disponibili pentru lucrarea binelui comun. În acest sens, preotul poate intensifica activitatea sa sacerdotală, învăţătorească şi administrativă, prin intensificarea cooperării dintre credincioşii mireni pentru apărarea credinţei ortodoxe şi pentru susţinerea lucrării misionare a Bisericii în societate. Cu alte cuvinte, trebuie cultivată mai mult conştiinţa misionară şi responsabilitatea eclesială a laicatului ortodox, astfel încât mirenii ortodocşi să nu fie doar credincioşi de duminică sau sărbători, ci şi mărturisitori permanenți ai valorilor credinţei creştine în familie, la locul de muncă şi în societate.
Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, provocările sunt multiple şi nu pot fi rezolvate în mod izolat sau singular, ci concertat şi solidar. În mediul rural, multe comunităţi parohiale şi monahale sunt sărăcite şi depopulate mai ales din cauza fenomenului migraţiei, încât se constată diminuarea participării copiilor la şcoală şi înstrăinarea afectivă între membrii familiilor celor plecaţi în străinătate, precum şi acţiunea nocivă a gravelor dependenţe, precum alcoolismul, care duce la violenţă, depresie şi chiar suicid. În faţa acestor dificultăţi din mediul rural mulţi preoţi, deşi săraci şi ei, totuşi depun un efort jertfelnic pentru a rămâne în mijlocul credincioşilor, aducându-le alinare, bucurie şi speranţă, prin cuvânt, rugăciune şi ajutor pastoral-social. Lipsa posibilităţilor de dezvoltare comunitară în mediul rural determină un exod al tinerilor spre o viaţă aparent mai bună în mediul urban. Însă, la oraş, comunităţile parohiale sunt mult mai eterogene, fiind formate şi din mulţi oameni veniţi din provincii diferite, iar individualismul accentuat prin consumism, cultul plăcerii individuale şi al înavuțirii rapide conduce spre o sărăcire accentuată a vieţii spirituale a multor creştini. De asemenea, pe lângă suferinţa spirituală a celor neajutoraţi, cauzată de egocentrismul celor indiferenţi la nevoile aproapelui, viaţa creştinilor de la oraş mai cunoaşte şi alte provocări, cum ar fi, de exemplu, însingurarea celor bolnavi şi bătrâni, delicvența juvenilă, tentaţia drogurilor în rândul tinerilor ş.a. În toate aceste situaţii, preotul are o misiune mare şi sfântă care, este în acelaşi timp spirituală şi socială, aceea de a transmite în comunitatea sa, cu mijloace tradiţionale proprii slujirii sale, dar şi cu mijloace noi inspirate din confruntarea cu noile realităţi pe care le cunoaşte, mesajul iubirii milostive şi vindecătoare a lui Dumnezeu faţă de oameni. Un mesaj care nu se rezumă numai la cuvinte, ci se amplifică prin gesturi de prezenţă alături de oameni şi fapte concrete care schimbă stări sufleteşti şi situaţii dificile, uneori situaţii limită. În această privinţă este demn de apreciat exemplul preoţilor din oraşe care promovează în parohie o viaţă liturgică şi pastorală intensă, dar şi o activitate social-filantropică bogată. Astfel, ei reuşesc să transforme parohia dintr-o unitate bisericească administrativă într-o familie spirituală comună a tuturor familiilor conjugale individuale, o adunare a oamenilor de vârste şi profesii diferite în iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi.
Una dintre provocările cele mai stringente în misiunea preotului astăzi este legată de importanța educaţiei creştine a copiilor şi tinerilor în pofida presiunilor la care statutul orei de Religie a fost supus în ultimul timp. În acest sens, dorim să adresăm cuvinte de apreciere pentru efortul conjugat al preoţilor de parohie, al profesorilor de Religie şi al părinţilor elevilor, care în multe parohii şi şcoli din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor au reuşit să contribuie la rezultate îmbucurătoare privind înscrierea la Ora de Religie. Cu toate acestea, conlucrarea dintre preoţii din parohii, profesorii de Religie şi părinţii elevilor trebuie să se intensifice şi mai mult pentru a face faţă provocărilor prezente şi viitoare. Am învăţat din această situaţie că dialogul, întrajutorarea, respectul reciproc şi cooperarea îmbunătăţesc calitatea misiunii ortodoxe şi aduc bucurie în viaţa Bisericii, îndeosebi printr-o antrenare mai dinamică a mirenilor ortodocşi în misiunea socială a Bisericii. Un exemplu elocvent în această privinţă este Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (A.P.O.R.), care a arătat că dacă laicatul ortodox este solidar şi bine organizat poate deveni mai misionar şi mai mult respectat în Biserică şi în societate.
Adesea, în misiunea parohiei şi mănăstirii azi se confirmă adevărul evanghelic: „[…] la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”(Luca 1, 37). De obicei, modul de gândire al societăţii în care trăim limitează posibilitatea de acţiune la aspectele economice, adică nu pot fi realizate acţiuni semnificative acolo unde lipsesc resursele financiare. Însă reuşita misiunii creştin-ortodoxe de astăzi, fără a neglija totuşi buna gestionare a resurselor financiare, transcende această paradigmă restrictivă a limitelor economice, confirmându-se adevărul că acolo unde există credinţă vie, comuniune de rugăciune şi de acțiune, curaj şi coresponsabilitate misionară, ceea ce poate părea la prima vedere un proiect prea dificil sau prea îndrăzneţ, se va transforma într-un act misionar benefic şi firesc al comunităţii. Cu alte cuvinte, orice dificultate poate fi depăşită printr-o abordare realistă şi duhovnicească în acelaşi timp, în sensul că acolo unde există credinţă, smerenie, comuniune şi coresponsabilitate în viaţa Bisericii, unde preoţii conlucrează cu credincioşii mireni, unde există transparenţă şi corectitudine în folosirea resurselor materiale, misiunea parohiei se transformă în act de mărturisire vie a iubirii, ajutorului şi lucrării lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor şi se confirmă adevărul că Hristos este în mijlocul nostru până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).
O atenţie deosebită trebuie acordată generaţiei tinere, deoarece aceasta este expusă unor multiple influenţe derutante, încât tânărul de azi nu mai poate discerne uşor calea care duce spre mântuire. Faţă de tinerii de astăzi care, uneori, au aşteptări mari de la Biserică, alteori, o ignoră, fiecare comunitate parohială trebuie să îşi dedice timp şi energie, pentru a ajuta pe tineri să Îl descopere pe Mântuitorul Iisus Hristos în inimile lor, atunci când ei caută un ideal superior în viaţă, pentru ca tinerii să simtă lumina, pacea şi iubirea lui Hristos ca fiind conţinutul esențial al vieţii creştine.
Iubiţi păstori de suflete din eparhie,
În această zi de rugăciune şi de consfătuire pastorală din Arhiepiscopia Bucureştilor pe tema misiunii parohiei şi mănăstirii azi, avem datoria să lucrăm „cu timp şi fără timp” ca să împlinim în toată activitatea noastră pastorală cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne îndeamnă, zicând: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Misiunea creştină înseamnă lucrarea sfântă de împărtăşire a bucuriei Învierii lui Hristos într-o lume agitată şi fragmentată, care are multă nevoie de comuniune profundă, de bucurie şi pace interioară, iar acestea se nasc din rugăciune şi din fapte bune. Aşadar, vă îndemnăm să aduceţi, prin rugăciune şi prezență pastorală, prin cuvânt înţelept şi faptă bună, bucurie în inimile şi în casele celor pe care-i păstoriţi, ca toţi să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, pace şi bucurie pentru Biserică şi lume.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
