galerie-foto-2015 > Ianuarie > Săptămâna de Rugăciune la Patriarhie (19 ianuarie 2015)

Săptămâna de Rugăciune la Patriarhie (19 ianuarie 2015)

 

“Prin meditaţia asupra textelor din Sfânta Scriptură ne întărim propria credinţă şi ne deschidem celor de alte confesiuni”. Afirmaţia a fost făcută în această seară în Catedrala Patriarhală, după Slujba Vecerniei, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

 

„Suntem pe drumul cel bun de prezenţă la un loc pentru a semnifica vocaţia creştinilor pentru unitate şi în acelaşi timp să ascultăm împreună tâlcuirea textelor din Sfânta Scriptură pe care fiecare din punct de vedere confesional le citim şi le tâlcuim pentru comunităţile noastre. Este foarte bine când constatăm că avem în comun nu numai textul, ci şi multe din interpretări”, a spus Patriarhul României.

 

Tema ediţiei de anul acesta a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor este inspirată din cuvintele Mântuitorului adresate femeii din Samaria: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la El, si ţi-ar fi dat apa cea vie” (Ioan 4, 7).

 

Referitor la aceasta, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a remarcat, în mod simbolic, faptul că samarinenii de astăzi şi ceilalţi au tendinţa de a veni unii către alţii.

 

„În ţara noastră de la dobândirea libertăţii au venit o mulţime de străini, iar o mulţime mai mare de români a plecat în alte ţări astfel încât avem aproape patru milioane de români plecaţi din ţară în ultimii 10 sau 15 ani. Aceasta înseamnă o experienţă nouă pentru comunităţile noastre ortodoxe româneşti în ţări în care creştinii nu sunt majoritari ortodocşi şi iată Dumnezeu ne cheamă să învăţăm să respectăm cultura şi religia vecinilor din ţara în care ne aflăm, fie la noi acasă, fie în diasporă”, a spus Preafericirea Sa.

 

La Vecernia oficiată de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au asistat şi reprezentanţii celorlalte Biserici creştine din Capitală. De asemenea, a participat şi Victor Opaschi, secretar de Stat pentru Culte. 

 

La final, a rostit un cuvânt Pastorul Daniel Zikeli, Episcop-vicar al Bisericii Luterane Evanghelice din Bucureşti.

 

El a spus că actuala ediţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor adresează îndemnul să trecem prin Samaria, adică sa ne deschidem unul faţă de celălalt şi de nevoile fiecăruia.

 

„Creştini de toate confesiunile trebuie să iasă din căminul lor religios şi să se îndrepte spre ceilalţi, spre cei care sunt altfel, spre cei care au o istorie, cultură şi spiritualitate diferită. Îndemnul Mântuitorului de a trece prin Samaria ne arată că nu este bine să ne izolăm de cei care sunt altfel, ci să ne raportăm doar la cei care ne seamănă întocmai. Mântuitorul se adresează tuturor, El este prezent în mod tainic oriunde oamenii tânjesc după El precum cerbul după apă. Astfel, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor poate fi privită ca ocazie de pelerinaj, o scurtă perioadă a anului în care Îl putem căuta pe Hristos şi prin intermediul celuilalt în locuri care au tradiţii religioase diferite”.

 

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină se va încheia pe 26 ianuarie, la Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif”.

 

Ideea unei săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor a apărut, pentru prima dată, în Anglia, la începutul secolului al XX-lea. Scopul acestor întâlniri este acela de apropiere şi de o mai bună înţelegere între creştini.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod