Mihail

Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande

DATE BIOGRAFICE

  • S-a născut la data de 25 ianuarie 1964, din părinţii Ioan şi Ileana Filimon, în comuna Matca, judeţul Galaţi. La Botez a primit numele Maricel.

 

FORMAREA ȘI EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

  • 1970-1978 – urmează școala primară și gimnaziul în comuna natală Matca, județul Galați;
  • 1978-1982 – este elev la Liceul Industrial Nr. 1 din orașul Tecuci, judeţul Galați;
  • 13 noiembrie 1984 – este închinoviat la Mănăstirea Cernica, județul Ilfov;
  • 7 ianuarie 1986 – este tuns în monahism la Mănăstirea Cernica, județul Ilfov;
  • aprilie 1986 – este transferat la Mănăstirea Curtea de Argeș, județul Argeș;
  • 18 aprilie 1987 – este hirotonit ierodiacon, iar la data de 11 septembrie 1988 ieromonah, de către Preasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului și Argeșului, în prezent Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului;;
  • 1991 – absolvă cursurile Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din cadrul Universității Sibiu;
  • 8 noiembrie 1991 – este hirotesit protosinghel de către Preasfințitul Părinte Casian Gălățeanul, Episcop-vicar al Eparhiei Tomisului și Dunării de Jos, în prezent Arhiepiscopul Dunării de Jos;
  • 1992-1995 – urmează cursuri de doctorat în Teologie la Facultățile de Teologie din Sibiu și Cluj, secția Sistematică, specializarea Teologie Dogmatică și Simbolică, sub coordonarea pr. prof. dr. Ioan Ică;
  • 1993 – urmează cursuri de limba greacă la Facultatea de Filologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic (Grecia);
  • 22 ianuarie 1995 – este hirotesit arhimandrit de către Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, la Mănăstirea Negru-Vodă din Câmpulung;
  • 1999 – susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Aristotel” din Tesalonic (Grecia), intitulată: Slujirea Catehetică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești din România în secolul al XX-lea, sub coordonarea prof. Ioannis Kongoulis;
  • 1999-2003 – activează ca lector la catedra de Pedagogie Creștină din cadrul secției Teologie Pastorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteia” a Universității din Pitești și consilier cu probleme de învățământ teologic și religios în Eparhia Argeșului și Muscelului;
  • 2000-2003 – este inspector școlar la specialitatea Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș;
  • 2003 – 1 ianuarie 2008 – este stareț la Mănăstirea Ortodoxă Română Înălțarea Domnului din Detroit, Michigan (SUA);
  • 1 ianuarie 2008 – este numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor;
  • 5 martie 2008 – este ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind hirotonit la data de 20 aprilie 2008, la Catedrala patriarhală din București și întronizat în scaunul de episcop la 29 iunie 2008, în Catedrala episcopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Melbourne (Australia).